Starul de zeci de milioane de euro din Premier League a șocat la reunirea lotului Franței! Dialog spumos cu reporterii și reacții amuzante pe rețelele de socializare: „Încercați să ghiciți cine sunt!”

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 8 octombrie 2024
  • Publicat:

Luni, 7 octombrie 2024, la reunirea lotului Franței pentru meciurile cu Israel și Belgia din Liga Națiunilor, Ibrahima Konate (25 de ani) a atras toate privirile și a ajuns în presa internațională.

Fundașul central al celor de la Liverpool și-a făcut apariția la baza de pregătire de la Clairefontaine într-o costumație inedită și inițial nu i s-a putut vedea nici măcar fața.

Ibrahima Konate s-a dat în spectacol la reunirea lotului Franței

La fel ca toate echipele naționale, reprezentativa Franței s-a reunit în aceste zile, în așteptarea următoarelor două meciuri de Liga Națiunilor, programate joi, respectiv luni, în compania Israelului și a Belgiei.

Starurile lui Didier Deschamps s-au prezentat la baza de pregătire de la Clairefontaine, unde vor rămâne până la plecarea la Budapesta, unde pe 10 octombrie vor înfrunta Israelul.

La reunirea lotului de luni, toți ochii fotoreporterilor au fost acaparați de Ibrahima Konate, fundașul central pe care FC Liverpool a plătit, în vara lui 2021, suma de 40.000.000 de euro. Fostul jucător al celor de la RB Leipzig a optat pentru o ținută inedită, iar când a ajuns la Clairefontaine și s-a dat jos din mașină, inițial nici măcar nu a putut fi identificat. Concret, așa cum se poate vedea în imaginile video de mai jos, Konate a optat pentru un costum de culoare închisă, însă pe sub sacou a purtat un hanorac verde fosforescent care a avut gluga închisă cu fermoar inclusiv peste față.

Ibrahima Konate le-a făcut deliciul reporterilor și a stat mascat timp de câteva secunde, după care și-a deschis fermoarul la glugă și a zâmbit la camerele de filmat. Ulterior, fundașul lui Liverpool i-a salutat pe jurnaliști și a intrat în centrul de la Clairefontaine pentru a-și vedea coechipierii.

Val de ironii pe rețelele de socializare

Înainte să își dezvăluie identitatea, Konate și-a permis chiar și o glumă cu fotoreporterii prezenți la fața locului și i-a întrebat:

Nu știți cine sunt? Încercați să ghiciți!”, a spus fotbalistul transferat de FC Liverpool de la RB Leipzig.

După viralizarea imaginilor cu el în mediul online, presa internațională a dorit să afle și din ce articole vestimentare și-a alcătuit ținuta Konate. Astfel s-a descoperit că sacoul îmbrăcat de internaționalul francez a fost unul marca „Kenzo Weave”, care are un preț de aproximativ 1.000 de euro. Pantalonii sunt de la aceeași firmă, iar prețul lor este de aproximativ 600 de euro. Cât despre hanoracul care a atras toate privirile, Konate l-a primit tot de la „Kenzo Weave” și se poate mândri cu faptul că este printre primii purtători ai lui, deoarece face parte din colecția toamnă-iarnă 2025 și încă nu a fost pus în vânzare.

Jucătorii Franței văd pauza internațională ca pe o săptămână a modei” / „Zici că-i apicultor” / „Toți jucătorii Franței sunt foarte amuzanți în privința ținutelor” / „Asta este influența lui Kounde (n.r. – Jules Kounde, un alt internațional francez care îmbracă ținute extravagante). Asta e tot ce pot să zic” / „Face toate astea, iar Saliba îl va trimite pe bancă” / „Regele a sosit!”, sunt doar câteva dintre reacțiile care au circulat pe rețelele de socializare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×